Alianţe

Formarea unei Alianţe

  • Fiecare jucător poate forma o Alianţă şi devine automat primul ei Lider.
  • Orice alianţă poate accepta până la 50 membrii.
  • Fiecare membru care a ieşit sau a fost dat afară din alianţa mai poate reveni o singură dată.

Structura Alianţei

  • Toţi membrii sunt împărţiţi în 4 grupuri - Liderii, Ofiţerii, Membrii obişnuiţi și Novici
  • Toți membrii pot scrie mesaje în Tribună. Doar Liderii și Ofițerii pot trimite mesaje în masă. Fiecare desemnare în cadrul Ofiţerilor sau Lider este activă pentru cel puțin 168 de ore. ex. nu poți schimba poziția în alianță daca ultima data când ai fost promovat a fost cu mai puțin de 168 de ore în urmă.
  • Fiecare alianţă are o Vistierie a Alianţei ce serveşte pentru realizarea Cercetărilor (ce afectează toţi membrii), la un preţ exprimat în 4 tipuri de resurse, şi la declararea războaielor, la un preţ exprimat în aur.
    • Cercetările de alianță și clădirile sunt aliniate într-o listă de așteptare.
    • O clădire sau o dezvoltare a cercetării poate fi terminată imediat cu diamante dacă au rămas mai puțin de 48 de ore până la finalizarea construcției.
    • Prețul pentru cercetarea instantanee timp de o oră este de 10200 de diamante (510 diamante pe oră x coeficientul 20).
    • Prețul pentru construirea instantanee timp de o oră este de 1700 diamante (170 diamante pe oră x coeficientul 10).
  • Toți membrii alianței pot depozita resurse în Vistieria Alianţei, cu excepția Novicilor. Odată depozitate, resursele nu mai pot fi retrase de către jucător şi rămân ale Alianţei.
  • Aliaţii plătesc taxe, stabilite de Lider, Prim Ofiţer sau Ofiţerul Financiar. Taxele de Alianţă pot fi de la 0% la 30% din producţia pe ora a celor 4 resurse.
  • Toţi membrii alaianței, cu excepția Novicilor, pot vedea câte resurse au depozitat ceilalţi membri în Vistieria Alianţei.
  • Membrii aceleiaşi alianţe nu se pot ataca.
  • Un jucător poate intra în aceiași alianță doar de două ori.

Poziţii în Alianţă

Lider

  • Bonus de bază - 10 puncte de moral. Deşi, valoarea efectivă a bonusului depinde de Statusul Loialităţii Liderului în Alianţă.
  • Liderul poate vedea toate rapoartele economice* şi militare ale membrilor, de asemenea şi mişcările armatelor din interiorul Alianţei.

    *Acestea constau in: populaţie(angajată / liberă), creşterea populaţiei pe oră, limita populaţiei, limită după care creşterea încetineşte, resursele disponibile, capitalul din vistierie, producţia pe oră(pentru fiecare resursă), întreţinerea armatei pe oră, nivelul taxei şi nivelul Fericirii.

  • Liderul realizează cercetările Alianţei folosind resursele din vistieria alianţei.
  • Desemnează şi demite membrii din cadrul Ofiţerilor.
  • Poate accepta şi da afară membrii Alianţei.
  • Declară Ostili, semnează NAP şi Uniuni cu alte alianţe.
  • Declară război altor alianţe.
  • Stabileşte taxa de alianţă pentru toţi membrii.
  • Stabilește cotele comune și/sau individuale pentru retragerea diamantelor din vistieria alianței.

Prim Ofiţer

  • Prim Ofiţerul are toate drepturile Liderului cu excepţia că nu poate da afară Liderul din Alianţă.
  • Prim Ofiţerul este desemnat de Lider dar acesta poate de asemenea să nu desemneze unul.

Ofiţer Finanţe

  • Bonusul de bază - poate folosi Piaţa cu un comision fix mai mic cu 50%, ex. 5%. Valoarea efectivă a bonusului depinde de statusul Loialităţii jucătorului din Alianţă
  • Poate vedea rapoartele economice și militare ale tuturor membrilor.
  • Poate stabili taxele membrilor.

Ofiţer Cercetător

  • Bonusul de bază - Timpul de cercetare este cu 20% mai scurt decât în mod normal, dar valoarea efectivă a bonusului depinde de Statusul Loialităţii jucătorului în Alianţă.
  • Nivelul Universităţii Ofiţerului Cercetător are un impact asupra preţului Cercetărilor de Alianţă(scade preţul cu 0,02 pe nivel).Astfel, cea mai rezonabilă soluţie este să atribui această poziţie aliatului cu cel mai mare nivel la Universitate. Ar trebui să se ţină minte totuşi că bonusul pe care Ofiţerul Cercetător îl primeşte la statutul de Loialitate afectează cercetările alianţei. Înlocuind astfel un Ofiţer Cercetător care e la statutul de Loialitate doi sau trei cu unul nou (cu nivel superior de Universitate), ar putea duce la creşterea timpului de cercetare în loc de scădere.
  • Poate vedea rapoartele economice și militare ale tuturor membrilor.
  • Poate de asemenea realiza Cercetări ale Alianţei.

Ofiţer Constructor

  • Bonusul de bază - Timpul de construcţie este cu 20% mai scurt decât în mod normal, dar valoarea efectivă a bonusului depinde de Statusul Loialităţii jucătorului în Alianţă.
  • Nivelul Arhitecturii Ofiţerului Constructor are un impact asupra preţului Clădirilor Alianţei(Castelul Alianţei şi clădirile din el): scade preţul cu 0,02 pe nivel. Astfel, cea mai rezonabilă soluţie este să desemnezi pe această poziţie aliatul cu cel mai mare nivel de Arhitectură. Ar trebui să se ţină cont totuşi că bonusul pe care Ofiţerul Constructor îl primeşte la statutul de Loialitate, afectează clădirile alianţei. Înlocuind un Ofiţer Constructor care este la statutul de Loialitate doi sau trei, cu unul nou (cu nivel de Arhitectură mai mare), ar putea duce la creşterea preţurilor în loc de scădere.
  • Poate vedea rapoartele economice și militare ale tuturor membrilor.
  • Poate de asemenea ordona construirea Clădirilor Alianţei.

Ofiţer-Diplomat

  • Are un bonus prestabilit de +4 puncte de Onoare zilnice pentru lumile cu viteză x4 și +10 puncte de Onoare zilnice pentru lumile cu viteză x10 dar numai în etapa a doua și a treia a statutului de loialității.
  • Acceptă noi membri și poate expulza membrii alianței, cu excepția liderului și a primului ofițer.
  • Poate vedea rapoartele economice și militare ale tuturor membrilor.
  • El este cel responsabil de diplomaţia alianţei, căutarea de noi membrii , negocierea tratatelor, etc.

Comandantul

  • Fiecare Comandant poate avea maxim 5 membrii ai alianței în grupul său.
  • Bonusul de Bază - 10 puncte de Moral, mai multe, mai puţine, sau exact 10 - în funcţie de Statusul Loialităţii.
  • Poate vedea toate armatele disponibile din cadrul grupului său și toate rapoartele economice și militare ale tuturor membrilor.
  • Sunt de asemenea responsabili cu mișcările tuturor trupelor alianței.
  • Toţi Comandanţii pot trimite mesaje în masă către întreaga alianţă.

Membrii Obişnuiţi și Novici

Membrii obișnuiți nu au drepturi speciale și bonusuri .

Liderul poate forma grupuri de până la 5 membri obişnuiţi şi să desemneze un membru din cadrul Ofiţerilor sau Liderilor pentru a-i conduce, rezervându-şi dreptul de a schimba compoziţia grupurilor şi de a muta membri dintr-un grup în altul. Jucătorii dintr-un grup pot comunica mai uşor în cadrul aceleiaşi divizii deoarece pot trimite mesaje în masă.

Novicii sunt jucătorii care s-au alăturat Alianței, dar nu au fost aprobați de către lider. Ei au acces limitat la meniuri de alianță, dar beneficiază de cercetările de alianță. Ei plătesc taxe la fel ca restul membrilor, dar nu pot vota la alegerile. După aprobarea de către lider, novicii devin membri obișnuiți.

Alegerea unui Lider

Fiecare jucător se poate nominaliza de până la 4 ori pentru funcţia de lider.

Cât timp votul este încă activ, acesta nu poate fi dat afară din Alianţă.

Votul durează 24 de ore, iar toţi membrii, cu excepția novicilor, au dreptul să voteze folosind punctele lor networth.

Rangul de Loialitate

Determină cât de loial este fiecare membru faţă de cauza Alianţei. Loialitatea este calculată bazându-se pe timpul petrecut în Alianţă. Novicii nu beneficiează de loialitate.

Este împărţită în 3 etape:

  • Din a 1 zi până în cea de-a 1.5 în cadrul Alianței - membrii obișnuiți sunt Recruți, iar Liderii sau Ofițerii - Lider Junior sau Ofițer Junior.
  • Din ziua 1.5 până în ziua 6 în Alianţă - membrii obişnuiţi sunt Veterani, iar Liderii şi Ofiţerii - Lider respectiv Ofiţer.
  • Din ziua 6 până la sfârşitul sezonului - Liderii şi Ofiţerii sunt Lider Senior respectiv Ofiţer Senior. Nu există nici o schimbare în Statutul Loialităţii pentru membrii obişnuiţi.

Etapele Loialităţii definesc bonusul de bază individual în măsura în care există unul după cum urmează:

Părăsirea Alianței și revenirea în alianță sau schimbarea poziției în cadrul aceleiași Alianțe resetează aceste bonusuri, iar cronomentrul pentru statusul Loialității este restartat.

  • Din ziua 1 până în a 1.5-a zi - 50% din bonusul de bază individul (dacă există) pentru Lideri Începători şi Ofiţeri Începători.
  • Din ziua 1.5 zi până în a 6 zi - 100% din bonusul de bază individual pentru Lideri şi Ofiţeri.
  • Din ziua 6 până la sfârşitul sezonului - 150% din bonusul de bază individual doar pentru membrii ce sunt Lideri sau Ofiţeri.

Dezvoltarea Alianței

Un modul de joc, care permite membrilor Alianței să formeze grupuri interne, care pot lucra împreună pentru a crea bonusuri diferite de care să beneficieze întreaga Alianță.
Modulul înlocuiește grupurile de comandanți și va necesita un număr minim de 20 membri activi ai Alianței, pentru a fi activat.
Dacă numărul membrilor Alianței scade sub 20 modulul va rămâne activ.

Mecanică:

• Liderul Alianței poate adăuga sau elimina membri în grupuri;
• Fiecare grup este condus de un Ofițer al Alianței. Ofițerii de Alianță pot adăuga sau elimina membri numai grupurilor lor;
• Dacă există o poziție de alianță fără un Ofițer desemnat, grupul respectiv nu poate fi format decât după desemnarea unui Ofițer;
• În fiecare grup pot fi încadrați minimum 2 și maxim 6 membri, inclusiv Ofițerul responsabil;
• Membrii grupului participă cu punctele din Clasamentele Ligilor pentru a genera bonusuri pentru întreaga Alianță;
• Dacă un membru est exclus din grup, el va pierde toți pașii realizați.
• Aceste bonusuri pot fi diferite pentru fiecare pas. Dacă se încheie un pas, începe un ritual, care acordă în mod automat bonusul tuturor membrilor Alianței;
• Durata bonusului este de 48 de ore;

Lista grupurilor Alianțelor și a bonusurilor acestora:

Grupul tehnologic - condus de Ofițerul Cercetător

Membrii săi contribuie și completează pașii în funcție de punctele lor tehnologice. Cele 4 bonusuri care pot fi alese sunt:
1. Scăderea prețului Cercetărilor Militare;
2. Reducerea timpului Cercetărilor Militare;
3. Scăderea prețului Cercetărilor Economice;
4. Reducerea timpului Cercetărilor Economice;

Grupul Constructorilor - condus de Ofiţerul Constructor

Membrii săi contribuie și completează pașii în funcție de punctele lor de construcție. Cele 4 bonusuri care pot fi alese sunt:
1. Scăderea prețurilor la clădirile militare;
2. Scăderea timpului clădirilor militare;
3. Scăderea prețurilor la clădirile economice;
4. Reducerea timpului clădirilor economice;

Grupul Economic - condus de Ofițerul de Finanțe

Membrii săi contribuie și completează pașii în funcție de punctele lor de prosperitate. Cele 4 bonusuri care pot fi alese sunt:
1. Creșterea venitului lemnului;
2. Creșterea veniturilor fierului;
3. Creșterea veniturilor piatrei;
4. Creșterea veniturilor aurului;

Grupul diplomatic - condus de Ofițerul Diplomatic

Membrii săi contribuie și completează pașii în funcție de raza imperială. Cele 4 bonusuri care pot fi alese sunt:
1. Reducerea prețului tuturor proprietăților de la distanță, inclusiv al vasalilor;
2. Reducerea timpului construcției tuturor proprietăților de la distanță;
3. Creșterea bonusurilor coloniilor create pe resurse speciale (cu excepția Tisă, Cărbune, Potcoavă, Granit și Diamante);
4. Creșterea bonusurilor posturilor comerciale pe resurse speciale (cu excepția Tisă, Cărbune, Potcoavă, Granit și Diamante);

Grupul de luptă al liderului - condus de liderul Alianței

Membrii săi contribuie și completează pașii în funcție de nivelul luptelor. Cele 4 bonusuri care pot fi alese sunt:
1. Creșterea atacului arcașilor;
2. Creșterea atacului infanteriei;
3. Creșterea atacului cavaleriei;
4. Creșteți punctele de viață ale tuturor unităților de luptă umane;

* Toate bonusurile grupului de luptă al Liderului afectează armata alianței

Grupul de luptă al Primului Ofițer - condus de Primul Ofițer al Alianței

Membrii săi contribuie și finalizează pașii în funcție de nivelul luptelor. Cele 4 bonusuri care pot fi alese sunt:
1. Reducerea timpului de recrutare al armatei;
2. Scăderea duratei de deplasare al armatei (se aplică la timpul final, după toate celelalte bonusuri /penalități);
3. Scăderea moralului armatei inamice (se aplică în același mod ca și bonusul minunii Zidul Dragonului)
4. Creșterea punctelor de viață ale Fortărețelor (se aplica la valoarea finală, dupa toate celelalte bonusuri/penalități);

* Scăderea timpului de călătorie al armatei, scăderea moralului armatei inamice și creșterea punctelor de viață a fortăreței au influență asupra armatei.

Punctul de Adunare al Alianţei

Un Punct de Adunare al Alianţei poate fi întemeiat de către lider sau de către primul ofiţer cu dublu click pe oricare loc de pe harta globală care nu este ocupat de către un imperiu sau teren cu resurse speciale.
Există un timp fix de 15 minute pentru înființarea Punctului de Adunare.

Nu sunt necesare resurse pentru întemeiere, nu este necesară armată pentru cucerire. Singurele cerințe sunt: un minim de 5 000 000 a sumei punctelor networth ale membrilor alianței(nu este valabil pentru lumile Blitz Masters) și cel puțin un nivel al Administrației Alianței, deoarece fiecare nivel al acestei cercetări permite construirea a 2 Puncte de Adunare.

Funcţia sa este de a aduna toată armata alianţei într-un punct de plecare stabilit în cazul unei misiuni militare pentru cucerirea unui Castel de Alianţă,atac asupra unui Castel de Alianţă sau atac asupra unui Punct de Adunare inamic.

Un punct de Adunare are fortăreţe (până la nivelul 9 începând cu 0), turnuri şi şanţuri. O înfrângere în apărare scade un nivel de Fortăreaţă. În cazul în care nivelul Fortăreţei atinge 0, punctul de adunare este considerat distrus. În cazul în care, chiar şi după distrugere există încă armată de alianţă,ea se întoarce la un punct aleatoriu sau la un Castel de Alianța. În cazul în care nu există un astfel de punct,el este generat automat de sistem în apropiere de imperiul liderului şi armata alianţei este trimisă acolo.

Poate fi atacat de către armatele din Castelul sau Punctul de Adunare, fără limite din cauza razei punctelor nete. Totuși armata atacatoare nu poate fi mai mare de 3 000 000 unități (7 000 000 în lumile cu opțiunea de specializare a armatei). Toate Armele de Asediu se calculează ca număr de unități egale cu unitățile însoțitoare obligatorii. Liderul și primi-ofițeri pot distruge propriile Puncte de Adunare, cu condiția să nu existe nici o armată în ea sau care călătorește de la sau spre ea. Când un Punct de Adunare este distrus, punctele nete câștigate de la înființarea sa, se pierd.

Este o perioadă de 12 ore de la întemeiere în care sunt blocate atacurile.

Descărcarea trupelor donate/mutate ale alianței este realizată în fiecare minut, în timp ce descărcarea trupelor alianței ce revin dintr-o misiune ofensivă și calcularea tuturor luptelor de alianță sunt realizate imediat ce destinația a fost atinsă,iar cronometrul arată 00:00:00.

Donație armată pentru alianță

Armata poate fi donată doar la un Punct de Adunare sau la un Castel de Alianță de către toți membrii Alianței, excepție fac Novicii.

Donația este realizată prin intermediul Hărții Globale si misiunea dureaza minimum 0.66666666666667 minute.

Numărul maxim de unități ce pot fi donate,fie pentru un Punct de Adunare, fie pentru un Castel, este de 3 000 000 (7 000 000 în lumile cu opțiunea de specializare a armatei).

Dacă numărul de unităţi donate este mai mare decât numărul de unităţi rămase pentru donat, spaţiile sunt completate proporţional.

Întreţinerea armatei ,donată la alianţă în timp ce încă se deplasează spre punctul de adunare vizat sau Castelul de alianţă, este plătită de către donator. Trupele devin proprietatea alianţei în momentul descărcării lor, iar atunci se scad de la donator şi puntele net aferente armatei donate şi sunt adăugate la punctele de valoare ale alianţei. După ce a donat,trupele nu pot fi retrase.

Întreţinere armatei alianţei în misiune este de - x1.2.

Castelul Alianţei

Împreună cu punctele menite pentru construirea de colonii şi Puncte de Adunare, Harta Globală dispune de alte 9 puncte - de alt tip şi extrem de importante. Acestea sunt destinate pentru construcţia Castelelor de Alianţă și au următoarele caracteristici speciale:

Permite construirea clădirilor de Alianţă - obişnuite şi speciale. Cele speciale permit expansiunea progresivă a influenţei culturale şi militare a Alianţei, distribuită teritorial pe Harta Globală.

Caracteristicile Castelului de Alianţă:

  • Fortăreţele
    Nivel Preţ (GE) Piatră Lemn Puncte de viaţă Garnizoană Număr maxim al Echipamentelor de Asediu Turnuri de apărare Şanţ de apărare
    1 11 500 10 000 1 500 1 056 000 550 80 5 10
    2 46 000 40 000 6 000 2 112 000 1 100 160 10 10
    3 184 000 160 000 24 000 4 224 000 2 200 300 20 10
    4 736 000 640 000 96 000 8 448 000 4 400 600 30 10
    5 2 944 000 2 560 000 384 000 16 896 000 8 800 1 200 40 10
    6 11 776 000 10 240 000 1 536 000 33 792 000 17 600 2 500 60 10
    7 47 104 000 40 960 000 6 144 000 67 584 000 35 200 5 000 100 10
    8 188 416 000 163 840 000 24 576 000 135 168 000 70 400 10 000 140 10
    9 753 664 000 655 360 000 98 304 000 270 336 000 140 800 20 000 180 10
    10 3 014 656 000 2 621 440 000 393 216 000 540 672 000 281 600 40 000 240 10
    11 12 058 624 000 10 485 760 000 1 572 864 000 811 008 000 563 200 80 000 240 10
  • Fortificaţiile de câmp

    Fiecare nivel adaugă +5% puncte de viaţă armatei apărătoare din câmp. Nivelul maxim - 15.

  • Marele Templu

    Măreşte raza de influenţă culturală şi militară a Castelului Alinaţei cu o anumită rază pe nivel. Creșterea are un comportament natural de slăbire,de exemplu: cu fiecare nivel în plus ,diferența dintre cele două niveluri este mai mică decât cea anterioară. Un Castel cu primul nivel al Marelui Templu are o rază de 77.76, la nivelul 2 - 125,47, la nivelul 3 - 170,33, la nivelul 4 - 212,49 și așa mai departe până la ultimul nivel, 32, ce permite o rază de 756,19.

    *1 rază = 1 punct (Milă Imperială)

De la un Castel de Alianță pot fi trimise atacuri asupra altor Castele de Alianță sau Puncte de Adunare.

Controlarea unui Castel de Alianță permite donații voluntare egale cu 20% din echivalentul în aur al punctelor net worth curente ale jucătorului.

Influența alianței

Caracteristica unică a Castelului Alianţei.

Castelul de Alianță este construit cu raza de influență 27.Raza sa se extinde peste teritoriile înconjurătoare prin construirea și îmbunătățirea clădirii speciale disponibile în Castel - Marele Templu .

Influența Castelului Central poate atinge raza de 44% în cazul în care nu se suprapune cu raza altui castel.

Dacă raza de influenţă a unui Castel se suprapune cu a altuia, Castelul cu Marele templu mai dezvoltat, în consecință cel cu raza mai mare, își însușește partea suprapusă a Castelului cu raza mai mică. Dacă ambele castele au același nivel al clădirii speciale, zona suprapusă devine neutră până când unul dintre Castele atinge un nivel superior. Zona neutră este o zonă suprapusă împărțită în două părți egale și adăugate la razele totale ale alianțelor, iar toate imperiile amplasate în zona respectivă își pierd bonusurile zilnice aplicate producției, moralului și fericirii. Indiferent cât de masivă este suprapunerea razelor cercurilor, primul cerc de influenţă, din interior, nu va fi anulat niciodată.

Membrii Alianţei sau Federației ale căror imperii sunt amplasate în raza de influență ale Castelelor proprii sau aliate, beneficiază de un bonus de 5% la producție, +5 Fericire zilnică cu efect global și +5 puncte de moral. Într-un război toate imperiile amplasate în raza de influență a inamicului au o producție scăzută cu 5%, -5 Fericire zilnică cu efect global și -5 puncte de moral.

Un atac trimis de la un Castel de Alianţă poate avea ca destinaţie doar un alt Castel de Alianţă sau Punct de Adunare, fără nicio limitare în funcţie de punctele networth.

Preluarea castelelor din lumile Blitz Master și Universul Paralel se face prin modulul de apartenență. Pe hartă sunt 36 de castele. Castelele dezvoltă influență prin construirea Marelui Templu și creșterea razei, dar influența nu este sub forma de % din suprafața hărții deținute, ci sub formă de puncte de Influență acumulate : 1 cont / zonă exclusivă / capitală în raza de influență al unui castel = 1 punct Influență. Asediile de fortăreață reușite împotriva unui castel de alianță nu scad niveluri ale fortăreței, ci iau puncte din indicatorul de „apartenență.”Fiecare castel are o apartenență. maximă admisă în funcție de nivelul fortăreței. Unica modalitate de a crește apartenență. este prin intermediul timpului- la fiecare 12 minute v-a crește cu 1 punct pentru lumile cu viteză x10, la fiecare 30 de minute pentru lumile cu viteză x4, până la atingerea maximului permis.Când o alianță efectuează un asediu cu succes împotriva unui castel, o anumită cantitate de apartenență este luată de la castel.
Valoarea exactă luată este determinată de cercetarea - „Cuceritor”. Cu cât nivelul acesteia este mai ridicat, cu atât mai multe puncte de apartenență pot fi luate dintr-o singură lovitură.
Un castel este considerat capturat atunci când o alianță reușește să-i reducă apartenența la 0.
Cercetarea are și un al doilea efect - determină apartenență inițială la capturarea unui castel, indiferent dacă este independent sau luat de la o altă alianță.
Castelele independente nu au nicio apartenență. Un castel independent este considerat cucerit atunci când în el rămân mai puțin de 1000 de unități. Pentru a captura un castel deja ocupat de o alianță adversă, alianța trebuie să aibă cel puțin 1 nivel de Cuceritor cercetat.

Cucerind un Castel Independent

Chiar şi înainte de cucerirea Castelului, acesta are o fortăreaţă, o armată şi o garnizoană. De exemplu, cucerirea unui Castel de Alianţă necesită o luptă realizată de armata unei Alianţe desfăşurată într-un punct de adunare sau în alt Castel al Alianţei deja controlat. Termenii şi mecanica acestui tip de luptă sunt aceleaşi ca şi luptele individuale între jucători. Moralul armatei din luptele de Alianță sunt cele ale liderului şi nivelul cercetările militare Atac corp la corp, Atac la distanță, Armură, Cai de luptă și Fortificații sunt calculate prin formula următoare Nivelul Liderului Alianței + Nivelul Prim Ofițerului/2 + Nivelul fiecărui Comandant al Alianței/5 + Nivelul Curent al Cercetării Alianței. Nivelul maxim al acestor cercetări este acum 100 (Exemplu: Nivelul Atacului corp la corp al Liderului Alianței este 30, Nivelul Atacului corp la corp al Prim Ofițerului Alianței este 20, Nivelul Atacului corp la corp a 5 Comandanți ai Alianței este 10, Nivelul Atacului corp la corp al Alianței: 5, deci calculul se face după cum urmează: 30 + 20/2 + (5x10)/5 + 5 = 30 + 10 + 10 + 5 = 55). Toate bonusurile resurselor speciale ale membrilor (dacă există) produc efecte dar fără acumularea bonusurilor egale. Exemplu: dacă sunt două sau mai multe bonusuri de același tip, doar unul, cel mai mare, este luat în considerare.
Efectul spionajului și contraspionajului de alianță este calculat conform aceleiași formule prezentate mai sus, care este folosită pentru a calcula cercetările de luptă ale alianței. Efectul cercetărilor este de nivel maxim 100.

Atacarea unui Castel de Alianţă, pentru a-l cuceri, nu are nicio limitare în funcţie de punctele networth.

Castelul independent are fortăreață de nivel 8, arcași în garnizoană și armată în câmp, vizibile într-un tooltip. Unităţile militare desfăşurate în interiorul castelului posedă cercetări militare care corespund cerinţelor lor minime de recrutare. Nivelul fortăreței nu scade după fiecare atac reușit, rămânând constant 8. Castelul este cucerit când rămân mai puțin de 1000 unități militare în el. Fortăreața din castelul recent cucerit trebuie reconstruită pornind de la nivelul 1.

Atacarea unui Castel de Alianţă

Castelul de Alianţă poate fi atacat doar de armatele desfăşurate într-un alt Castel de Alianţă sau într-un Punct de Adunare al Alianţei.

Poate fi atacat cu o Armată de Alianță din maxim 3 000 000 unități militare (7 000 000 în lumile cu opțiunea de specializare a armatei), ținând cont că Armele de Asediu se calculează ca număr de unități egal cu Personalul lor Operațional (cu singura condiție ca acesta să fie deja în controlul unei alianțe).

Există o perioadă de 12 ore fără atac de la cucerire.

Un asediu al fortăreței pierdut într-o propreitate a alianei implică desfășurarea pe câmp a întregii garnizoane rămase.

Un Castel este distrus când nivelul Fortăreței sale ajunge la 0 (fiecare înfrângere defensivă scade nivelul Fortăreței cu 1). Apoi proprietarul devine alianța agresoare, care poate continua expansiunea razei prin plata a 20% din resursele investite în Marele Templu de către proprietarul precedent; dacă prețul cerut nu este plătit în următoarele 24 de ore de la cucerire, nivelul ajunge la 0.

Descărcarea trupelor donate/mutate ale alianței este realizată în fiecare minut, în timp ce descărcarea trupelor alianței ce revin dintr-o misiune ofensivă și calcularea tuturor luptelor de alianță sunt realizate imediat ce destinația a fost atinsă, iar cronometrul arată 00:00:00.

Câștigătorul lumii

O lume se va încheia la o dată stabilită și anunțată anterior de către administrația Imperia Online. Membrii alianței ce a ajuns la cea mai mare influență la data respectiva vor deveni câștigători. În cazul în care nici o alianță nu are influență la data de încheiere, membrii alianței cu cea mai mare valoare netă vor fi câștigătorii lumii.

Relaţii între Alianţe

Sunt 5 tipuri diferite de poziţii dintre două Alianţe. Acestea sunt publice şi pot fi văzute doar de membrii alianței. Alianţele îşi încep dezvoltarea cu Poziţia Neutră, deşi, la un anumit punct, acesta poate fi schimbat, prin declararea ostilităţilor sau războiului asupra unei Alianţe inamice, fără a avea nevoie de o confirmare ca răspuns, sau prin trimiterea unei invitaţii pentru un Tratat de Neagresiune sau Tratat de Pace, care necesită un răspuns obligatoriu.

Tratat de Pace

  • Alianţele care au semnat un Tratat de Pace formează o Federaţie.
  • Dacă alianţa "A" şi alianţa "B" au format o Federaţie iar alianţa "C" declară război alianţei "B", atunci "A" poate declara război lui "C" fără nici un cost. Pe de altă parte, dacă două alianţe dintr-o Federaţie pornesc un război, membrii Federaţiei pot alege să se implice sau să rămână neutrii.
  • Alianţele unite printr-un Tratat de Pace nu îşi pot declara război.

Pact de Neagresiune (PNA)

  • Garantează că nu vor fi atacuri între cele două părţi implicate.
  • Pentru a deschide accesul la declararea de războaie, PNA-ul trebuie să fie anulat.

Neutralitate

  • Poziţia implicită a fiecărei Alianţe.
  • Dacă o Alianţă declară război unei Alianţe neutre, toţi membrii Alianţei Agresoare pierd 4 puncte de Onoare,iar poziţia dintre cele două Alianţe devine automat Ostilă după război.
  • Fiecare schimbare de poziţie generează un mesaj privat pentru toate părţile implicate.

Ostilitate

  • Această poziţie permite declararea unui război fără consecinţe asupra Onoarei.
  • Ostilitatea este activă imediat dupa ce a fost declarată.

Războaie de Alianţă

Regulile Războiului

  • Războaiele se pot desfăşura între două Alianţe, precum şi între Federaţii întregi.
  • Războiul are o durată fixă de 17 ore, după care un câştigător este ales în funcție de totalul pagubelor făcute în timpul războiului.
  • Războiul devine activ la 8 ore de la declarare.
  • Asediile Fortăreţelor şi Jafurile în raza de până la 5x a punctelor networth nu sunt sancţionate cu pierderea de Onoare.
  • Misiunile militare și de transport între provinciile anexate în timp ce sunteți atacat de o alianță inamică, durează 0.66666666666667 minute.
  • Pe timp de război, fiecare provincie poate fi jefuită la fiecare 8 de ore.
  • Atacarea în afara razei permise x2 pe timp de război nu este penalizată prin scăderea punctelor de Onoare,dar Moralul şi parametrul de atac scad după acelaşi principiu ca în cazul unui atac în afara razei pe perioadă de pace.
  • Contraspionajul jucătorilor aflaţi în război este mărit în mod artificial cu 1 nivel, dar numai pe durata războiului.
  • Într-un război,toate capitulările între membrii alianţelor sunt eliminate.
  • O Alianţă poate declara 1 război la fiecare 2 ore.
  • Declararea unui război va aduce o penalizare de 10 puncte de Fericire fiecărui membru Agresor.
  • Pentru ca un război să fie declarat:
    • În cazul în care alianța agresoare și alianța apărătoare nu sunt în afara razei x2 a punctelor networth, alianța agresoare trebuie să plătească o taxă în aur în valoare de 3,75 ori mai mare decât valoarea netă a alianței agresoarei. Dacă alianțele nu se încadrează în raza x2, agresorul plătește o taxă, pe baza valorii punctelor networth ale ambelor părți - pentru fiecare diferență de 0,1 peste raza x2, taxa se mărește cu 0,5 aur pentru fiecare punct networth.
    • Suma punctelor net worth a ambelor părţi implicate nu trebuie să depăşească raza de 5x.
    • Alianțele trebuie să aibă cel puțin 5000 (total), pentru a putea fi implicate într-un război.
  • Scopurile Războiului
    • Urcarea în Clasamentul Alianţelor.
    • Pentru a câştiga resurse egale cu 50% din echivalentul în aur al armatei inamice anihilate pe timp de război. Prada de război este dată la final, în lemn şi fier,jucătorilor ce fac parte din Alianţa câştigătoare şi care au participat la lupte.Alianţa care pierde nu primeşte nimic.

      *Echivalentul în aur al punctelor networth,date pentru recrutarea acestor unități, nu echivalentul în aur al resurselor folosite pentru recrutare.

      NB! Nu se acordă pradă de război pentru fortărețele distruse sau populația jefuită.

  • Stabilirea câştigătorului în război
    • Odată ce un război este pornit, ambele Alianţe încep să adune puncte militare prin atacarea reciprocă.
    • Atacurile tuturor membrilor sunt însumate pentru a forma scorul Alianţei.
    • La sfârşitul celor 168 de ore,alianţa care a adunat cele mai multe puncte este câştigătoarea.
  • Punctele pot fi câştigate în trei moduri:
    • Distrugerea Fortăreţelor inamice
      Nivelul Fortăreţei Puncte Militare
      1 1
      2 2
      3 3
      4 4
      5 8
      6 16
      7 32
      8 64
      9 128
    • Luptele de Câmp Reuşite - Toate unităţile armatei ucise într-o luptă de câmp aduc puncte. O armată ce valorează 5000 de aur este egală cu 1 punct.
    • Jaf - Fiecare 1000 de ţărani ucişi aduc 1 punct.
  • Numărul întreg de puncte militare ale câştigătorului merge direct la Clasamentul Alianţelor,iar cel al pierzătorului doar 25%.
  • Dacă membrii alianţei agresoare care dețin mai mult de 50% din punctele networth activează modul Vacanţă şi/sau Protecția de Sărbători, alianţa pierde automat războiul. Dacă mai mult de 50% din punctele networth ale alianţei aparţin unui singur jucător şi acesta părăseşte alianţa, alianţa agresoare pierde automat războiul.
  • Dacă membrii alianţei apărătoare care dețin mai mult de 75% din punctele nete ajung în modul Vacanţă şi / sau în protecţie de sărbători, alianţa pierde automat războiul. Dacă mai mult de 75% din punctele nete ale alianţei aparțin unui singur membru și el părăsește alianța, alianţa apărătoare va pierde automat războiul. Agresorul primește înapoi 50% din taxa de război plătită.

    NB! Aceste procentaje ale inactivităţii curente sunt aplicate punctelor networth ale membrilor activi (nu la cei care sunt în Vacanţă/Protecţie de sărbători) de fiecare dată când declari război.

    Exemplul 1: Dacă valoarea punctelor nete ale alianţei este 10 000 000 şi 5 000 001 dintre acestea sunt în mod de vacanţă sau protecţie de sărbători, Alianţa nu poate declara război. În cazul în care valoarea netă totală a Alianţei este de 10 000 000 şi 7 500 001 dintre acestea sunt în mod de vacanţă sau protecţie de sărbători, nu poate fi declarat război la această alianţă.

    Exemplul 2: Dacă valoarea punctelor nete ale alianţei agresoare / apărătoare este 10 000 000 şi 5 000 000/7 500 000 dintre acestea sunt în mod de vacanţă sau protecţie de Sărbători înainte de declaraţia de război, apoi în cazul în care după ce războiul a început,iar un singur membru mai activează vacanţa / Protecţia de Sărbători / este exclus din alianţă, Alianţa agresoare / apărătoare pierde războiul.

    Exemplul 3: Dacă valoarea punctelor net totale ale alianţei, la momentul de declaraţie de război este de 6 000 000, atunci Alianţa va avea nevoie de 3 000 001 de puncte care se încheie în mod de vacanţă şi / sau de protecţie de Sărbători în scopul de a pierde războiul cu un agresor şi 4 500 001 de puncte pentru a pierde ca un apărător. Dacă în valoare netă a alianţei la data de declaraţie de război este de 6 000 000 şi 1 000 000 de puncte părăseşte alianţa / sunt excluşi din alianţă, atunci valoarea dinamismul actual devine 5 000 000 şi Alianţa va avea nevoie de 2 500 001 de puncte să încheie în mod de vacanţă şi / sau Protecţie de sărbători, în scopul de a pierde războiul ca un agresor şi 3 750 001 de puncte pentru a pierde ca un apărător.

    Exemplul 4: Dacă valoarea punctelor nete ale alianţei este de 5 000 000 din care 2 500 001 de puncte aparţin unui singur membru şi el părăseşte alianţa, alianţa pierde războiul în mod automat ca atacator; o pierdere automată este înregistrată pentru alianţa apărătorului dacă membrul care părăseşte alianţa are 3 750 001 de puncte.

  • Câştigarea unui război aduce 10 puncte de Fericire fiecărui jucător.

Visteria și cercetările alianței

Fiecare Alianţă are o Vistierie unde fondurile sunt acumulate fie ca rezultat al taxelor individuale ale membrilor,fie prin depuneri voluntare. Taxa este stabilită pentru cele patru resurse separat (un procent pentru fiecare resursă) cu limita maximă de 30% pentru fiecare resursă. Donațiile voluntare nu pot fi nelimitate. Cu primul nivel al Administrației Alianței jucătorii pot dona până la 5% din echivalentul în aur al punctelor lor networth. Această limită crește cu fiecare nivel de Administrație (până la 33% la nivel de 15). În cazul în care Alianța controlează cel puțin un Castel, acest procent este mărit la 20%, dacă nivelul Administrației nu cumva permite un procent mai mare.

Exemplu: Dacă un jucător are 1000 puncte (1 000 000 Echivalent în aur) iar alianța sa are primul nivel de Administrație înseamnă că nu poate dona mai mult de 50 000. Dacă în ziua următoare crește până la 2000 puncte netorth, atunci limita maxima va fi 100 000.

Pe lângă declararea de războaie şi semnarea înţelegerilor, aceste fonduri pot fi folosite pentru realizarea Cercetărilor de Alianţă ce afectează toţi membrii. Astfel, dacă un anumit jucător a cercetat nivelul 5 de Fortificaţii, iar Alianţa sa are primul nivel al aceleiaşi cercetări, jucătorul foloseşte bonusul la fortificaţiile zidurilor Fortăreţei de nivel 6,insă dacă nu are nivelul necesar al cercetării care ii permite construirea unei Fortăreţe de nivel 6 la care este cerut nivelul 6 de Fortificaţii individuale, nu al alianţei.

Membrii pot dona de asemenea și diamante la vistieria alianței. Donațiile sunt limitate la 340000 de diamante pe zi. Pot fi donate diamante achiziționate și temporare. Odată donate, diamantele cumpărate sunt considerate temporare pentru o perioadă de 336 ore. Diamantele temporare sunt donate cu durata lor actuală.

Clasamentul Alianţei

În funcţie de punctele networth ale Alianței- suma totală a punctelor networth a tuturor membrilor.

În funcţie de punctele militare câştigate în războaie sau în lupte realizate de armatele alianţei.

În funcţie de valoarea alianţei - valoarea actuală netă ale tuturor proprietăţilor alianţei: cercetări, clădiri, trupe.

Balanța comercială - transfer de aur între jucători

Jucătorii pot trimite și primi resurse prin intermediul Stației de transport. Când un jucător cu puncte networth mai mari trimite unui jucător cu puncte net worth mai puține, atunci primul plătește un comision de 10%.

Exemplu: Dacă jucătorul are 1000 puncte networth (1 000 000 echivalent în aur),balanța sa comercială este 100 000 aur, ceea ce înseamnă că poate primi sau trimite până la 100 000 aur maxim.

Limita Balanței Comerciale crește/scade în concordanță cu creșterea/scăderea punctelor networth ale jucătorului.

Exemplu: În ziua 1 un jucător are 1000 de puncte și poate primi sau trimite până la 100 000 aur. În ziua 2 a crescut la 2000 puncte fapt ce duce la creșterea limitei până la 200 000 aur. Dacă în ziua 1 a primit 100 000, balanța sa a fost consumată și nu mai poate primi mai mult. În ziua 2 va mai putea primi încă 100 000 aur pentru că limita noii balanțe a crescut până la 200 000 aur datorită creșterii în puncte networth. Același principiu se aplică și în cazul în care un jucător scade în puncte networth.

Transferul de aur este taxat. Cu cât jucătorul este mai aproape de limita sa, cu atât pierderea de aur va fi mai mare în timpul transferării. Expeditorul va fi informat cu privire la cantitatea de resurse ce se va pierde din cauza taxării.

Aurul trebuie trimis cu ajutorul Caravanelor de aprovizionare și va fi primit în Stația de transport

NB!Pentru a transfera cu succes aur trebuie aveți Stație de transport, caravane de aprovizionare. Aurul poate fi trimis din fila Transfer de Aur a Stației de transport

Câteva sfaturi utile pentru toţi războinicii aspiranţi dintr-o Alianţă

Nu lăsa armata în fortăreţe în timpul războaielor. Sau cel puţin nu în fortăreţele mai slabe pentru a nu fi o ţintă uşoară pentru inamici.

Nu declara război unor alianţe mult mai slabe - câştigi foarte puţine puncte şi rişti foarte mult.

Distrugând fortăreţele inamice, goale sau nu, sunt obţinute puncte.

Încearcă să distrugi armata din câmp a inamicului fiindcă aceast lucru vă va uni pentru doborârea Fortăreţelor după aceea. Ţine-ţi armata în siguranţă pentru aceste motive dacă nu eşti sigur că nimeni nu te poate învinge.